O ZI ÎN CARE NU SCRIU MĂ FACE SĂ MĂ SIMT VINOVATĂ

Meditarea aceasta asupra rostului de-a scrie îmi provoacă mai întîi rememorarea timpului de cînd scriu. Or, acesta se pierde în cazul meu în amintirile primilor ani ai copilăriei şi se însoţeşte cu învăţarea deprinderii de a scrie. Practic, atunci cînd am învăţat literele, asamblarea cuvintelor, cînd am traversat marea punte dinspre incomunicare către miracolul de-a putea alcătui propoziţii – ce mi se părea pe atunci o vrajă!- şi deci de a-mi aşterne gîndurile pe hîrtie, atunci s-a produs pe neştiute, parcă firesc, organic, şi actul de-a scrie la modul literar. Naiv, desigur, tremurat şi nesigur, dar de atunci datează “primele atestări documentare” ale exprimării mele literare. Am găsit mai tîrziu în caietele de şcoală, pe ultimele lor pagini, poezii şi mare mi-a fost uimirea cînd am constatat că printre acestea erau poezii dedicate lui Eminescu, cel ce avea să fie mereu efigia tutelară a destinului meu. Din acei ani de primă copilărie, chiar încă aceea preşcolară, datează şi explozia obsesiei de-a desena care mă făcea să umplu orice suprafaţă plană din casă cu imagini, mai ales chipuri de oameni, cu o obstinaţie aproape maniacală şi cu o grabă de parcă mă urmărea cineva, sau ca şi cum acei oameni ar fi existat undeva intr-o lume virtuală şi prin presiunea asupra mea de-a le da chip desenat s-ar fi produs eliberarea lor în lumea reala ca de un blestem ancestral. Tot atunci am aflat că pot şi îmi place teribil să cînt, dar şi că celor din jur le plăcea să–mi asculte vocea. La fel, îmi plăcea să recit poezii şi să interpretez diferite fragmente dialogate, în fereastra deschisă ca o scenă, către curtea unde mama invita vecini să–mi fie spectatori ai acestui program artistic sui generis. Aşadar manifestarea mea artistică a fost foarte precoce, multilaterală şi de-o virulenţă ieşită din comun, ca o scarlatină cotropitoare. Problema care se ivea în subsidiar era aceea a alegerii acelei căi de manifestare dintre atîtea potenţialităţi manifestate atît de timpuriu. Dar asta avea să ţină deja de destin, de meandrele vieţii aflată atunci sub imperiul unor determinante sociale foarte preganante. Parcurgerea procesului şcolar s-a însoţit de>>>>>

Comments are closed.

%d bloggers like this: